Legea care prevede monitorizarea cu brăţări electronice, adoptată de Camera Deputaților

Deputaţii au adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi (310), proiectul de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, informează Agerpres.

Proiectul are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Deputatul USR PLUS Ştefan-Iulian Lorincz a declarat că legea vine în sprijinul victimelor violenţei domestice lăsate până acum singure în faţa agresorului, acest proiect fiind un prim pas „ignorat” prea mult timp de către clasa politică.

„Prea multe victime, majoritatea femei, au avut de suferit până acum. Multe au plătit cu viaţa indiferenţa legiuitorilor. (…) Anul trecut, 51 de femei au fost ucise în familie. (…) 36% dintre ordinele de protecţie emise în 2019 au fost încălcate, iar procentajul mare – între 40 şi 50% – a fost constant în ultimii cinci ani”, a spus deputatul USR PLUS.

Dispozitivul de supraveghere se montează pe glezna persoanelor supravegheate

Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit formei iniţiale, adoptată de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul „deţinuţi”.

În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, prevede un alt amendament.

În scopul prevăzut de proiectul de lege, organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.

Comunicarea între organul de supraveghere şi persoana supravegheată sau persoana protejată realizată prin intermediul unor sisteme de comunicare la distanţă poate fi înregistrată. Înregistrarea se realizează cu informarea prealabilă a persoanei supravegheate sau persoanei protejate, fără a fi necesar acordul acesteia.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati