Gabriela Firea, semnal de alarmă cu privire la bolnavii de cancer: Situația de la Institutul Oncologic București este de neacceptat

Senatorul Gabriela Firea trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia de la Institutul Oncologic Bucureşti, unde bolnavii de cancer nu mai au medicamente de aproape două săptămâni. Aceasta afirmă că vina aparţine atât fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cât şi actualului manager al IOB, care până recent a ocupat funcţia de director medical.

„Nu le pasā de oameni, de bolnavi! De aproape 2 săptămâni, pacientii de la Institutul Oncologic București nu mai au medicamentele de care au nevoie, iar medicii, disperați, au avertizat Ministerul Sănătății ca este nevoie de „urgentarea aprovizionării cu cele necesare, pentru a nu atenta la siguranța pacienților noștri”.

Acesta este doar unul din rezultatele activității dezastruoase a fostului ministru al Sănătății, cu consecințe tragice asupra vieții românilor.

Lipsa de acțiune, de coerență, de umanitate a condus la apariția unor situații de neacceptat în orice stat civilizat.

După ce anul trecut, numărul internărilor bolnavilor oncologice a scăzut cu aproape 50% față de 2019, acum nu mai dispun nici medicamentele de care au nevoie.

Oricum am privi-o, situația de la Institutul Oncologic București este de neacceptat.

Managerul Bogdan Tănase, numit acum o lună de fostul ministru, aruncă vina pe fosta conducere a spitalului, care nu ar fi avut o politică de achiziții eficientă.

Dar uită să menționeze că a făcut parte, și până acum o lună, din conducerea spitalului, în calitate de director medical!

Adică acea persoană care are ca principala responsabilitate supravegherea și desfășurarea în cele mai bune condiții a actului medical, a aprovizionării cu materiale medicale și medicamente.

Noul ministru al Sănătății trebuie să ia măsuri urgente, să asigure bugetul necesar pentru achiziția de medicamente, luând în considerare numărul real de bolnavi tratați în ultimul an.

De asemenea, trebuie să verifice în ce măsură a fost respectată legea în privința achizițiilor, și nu doar la IOB, ci peste tot în țară.

Încheierea unor acorduri-cadru pentru furnizarea de medicamente poate dura și peste 6 luni, timp pe care bolnavii oncologici nu îl au.

Ei așteaptă tratamentul azi, nu mâine sau peste un an”, scrie Firea pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati