Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise atât în prima, cât şi în cea de-a doua zi de Paşte, a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
„Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşte, cât şi în a doua zi de Paşte”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.
Ioana Mihăilă a subliniat importanţa respectării regulilor de protecţie sanitară impuse pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
„Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm”, a transmis ministrul Sănătăţii.