Vești bune de la meteorologi: Vremea se încălzește de miercuri, iar în octombrie vor fi multe zile cu soare

Vremea se încălzește de miercuri, iar în octombrie vor fi multe zile cu soare, au anunțat meteorologii.

  • „Vremea se încălzește începând de miercuri temperaturile urmând să ajungă, în a doua parte a săptămânii viitoare, chiar şi la 25 de grade în Lunca Dunării”, a anunțat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, la Antena 3.

„Începând de miercuri vom înregistra creşteri în ceea ce priveşte regimul de temperaturi de la o zi la alta astfel încât este posibil din a doua jumătate a săptămânii să vorbim de valori cuprinse între 21 şi chiar 24, 25 de grade în Lunca Dunării. 25 de grade la nivelul unei temperaturi maxime în ţara noastră reprezintă pragul unei zile de vară. Vom mai avea, pe parcursul lunii octombrie, perioade în care mercurul în termometre să ne aducă valori de temperaturi ridicate şi multe zile cu soare”, a declarat Elena Mateescu, citată de antena3.ro.

Directorul ANM a arătat, de asemenea, că pe parcursul lunii octombrie vor fi multe zile cu soare şi temperaturi ridicate.

Potrivit prognozei pe 4 săptămâni elaborate de ANM, în primele două săptămâni din octombrie, până cel mult la începutul ultimei decade din lună, este posibil să se înregistreze, în medie, temperaturi uşor mai ridicate decât normalul climatologic, cu cele mai mari valori în special în partea de sud şi sud-est.

„După 10 octombrie vorbim de temperaturi maxime mai mari de 20, 21 grade în Lunca Dunării şi temperaturi apropiate de normele climatologice. Din punct de vedere climatic, luna octombrie marchează o scădere a regimului de temperaturi comparativ cu prima lună de toamnă, în medie cu 4,5 grade. Dacă la nivelul lunii septembrie vorbim de o medie climatologică lunară de 14,5 grade, iată că deja în octombrie vorbim de 9,8 grade iar în noiembrie de 4,5 grade”, a mai spus directorul general al ANM.

Datele preliminare la acest moment indică faptul că, din cele nouă luni parcurse până în prezent, 6, şi este posibil ca şi octombrie, ţinând cont de estimările celor 4 săptămâni, să încheie pe un plus în ceea ce priveşte abaterea termică pozitivă.

Referitor la regimul de precipitaţii, reprezentantul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a subliniat că este nevoie să plouă pentru că în bună parte din ţară cantităţile sunt deficitare iar fenomenul de secetă pedologică este puternic.

Pe de altă parte, aceasta nu a exclus ca anul 2019, pe medie, să fie un an din seria celor mai călduroşi înregistraţi atât la nivelul ţării noastre cât şi la nivel mondial.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati