Cu o lună înainte de Ziua Copilului, Banca Comercială Română lansează concursul de desene „Încredere în culori”, adresat tuturor copiilor și adolescenților din București, cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani, potrivit unui comunicat de presă.
Concursul se desfășoară în perioada 5 mai – 20 iunie, iar înscrierile în competiție se fac până pe data de 2 iunie. Pentru a participa, elevii trebuie să realizeze un desen în format A3, pornind de la tema concursului, „Încredere în culori”, urmând ca acesta să fie încărcat de către profesori sau părinți pe site-ul BCR – https://www.bcr.ro/ro/incredere-in-culori
Desenele vor fi jurizate ținând cont de trei elemente:
- Compoziție vizuală – 30 puncte
- Armonie cromatică – 35 puncte
- Originalitate – 35 puncte
Juriul va fi format din: Ioana-Lavinia Streinu – Inspector școlar pentru arte vizuale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Ana Cristina Grigoroiu – profesor Arte vizuale la Școala Europeană București (SEB); Gina Badea (BCR), Tatiana Stancu (BCR).
Pentru fiecare clasă (clasa Pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a) se vor acorda premiile I, II și III. Premiile pentru participanții situați pe locul I de la fiecare categorie vor fi reprezentate de un depozit la termen în valoare de 1000 de lei net, deschis pe numele câștigătorului, iar participanții clasați pe locurile locurile II și III vor fi primi kituri de pictură în valoare de 300, respectiv 200 de lei.
Lucrările câștigătoare, precum și cele considerate că au o abordare originală, vor fi expuse în cadrul unei expoziții la sediul central al BCR în perioada 19-20 iunie. Pentru a respecta măsurile de distanțare, vizitele vor fi realizate pe bază de programare. Cei care doresc să se înscrie, trebuie să intre pe pagina https://www.bcr.ro/ro/incredere-in-culori, unde pot găsi mai multe detalii, precum și Regulamentul concursului.