Primăria Sectorului 1 a început lucrările de reabilitare termică la primele 30 de blocuri incluse în acest an în „Programul de creștere a performanței energetice a clădirilor de locuințe”, proiect ce beneficiază de finanțare din partea Băncii Europene de Investiții.
În cea de-a doua etapă a acestui program, vor fi incluse alte 47 de blocuri care necesită lucrări de anvelopare.
„Ne vom asigura că lucrările de anvelopare se efectuează temeinic, vom verifica periodic respectarea standardelor de calitate și a prevederilor din caietul de sarcini. Ne dorim ca, la finalizarea lucrărilor, locuitorii Sectorului 1 să beneficieze de toate avantajele reabilitării termice: performanță energetică ridicată, aspect urbanistic plăcut și facturi mai mici la întreținere”, a declarat viceprimarul Oliver Păiuși.
Valoarea lucrărilor pentru imobilele aflate în execuție este de 29.263.829 lei, inclusiv TVA. Lucrările de reablitare termică, care au început luna trecută, constau în:
– izolarea termică a pereţilor exteriori ai blocului;
– înlocuirea ferestrelor întregului bloc şi a uşilor exterioare existente cu unele superioare calitativ, care vor izola mai bine fiecare încăpere;
– termo-hidroizolarea acoperişurilor sau a terasei/termoizolarea planşeului de peste ultimul nivel, în cazul existenţei șarpantei;
– izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter;
– demontarea instalaţiilor şi echipamentelor aflate pe faţadele și terasa blocului de locuinţe, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de izolare termică;
– lucrări de refacere a finişajelor anvelopei.
În perioada următoare, Primăria Sectorului 1 va lansa procedura de achiziție pentru proiectare (realizarea de proiecte tehnice) pentru alte 85 de imobile, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 77.000.000 lei, inclusiv TVA.
Aceste investiții se derulează în cadrul „Programului Multianual de creștere a performanței energetice a blocurilor de locuințe”, program ce beneficiază de finanțare din partea Băncii Europene de Investiții.