Ministerul Finanţelor propune ca interacţiunea firmelor şi a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv online

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ prin care propune o serie de măsuri necesare pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor, pentru evitarea blocajelor în activitatea organelor fiscale centrale şi pentru aplicarea unui tratament unitar debitorilor care au făcut obiectul unei inspecţii fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale, astfel încât aceştia să nu fie dezavantajaţi faţă de ceilalţi contribuabili care se află în situaţii similare.

Astfel, proiectul de act normativ prevede înrolarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor şi a altor entităţi fără personalitate juridică, precum şi a persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, în formele prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Înscrierea în SPV rămâne opţională până la data la care prevederile cuprinse în actul normativ intră în vigoare. După acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor mai fi luate în considerare.

„Am publicat acest proiect spre consultare publică, iar forma finală va fi adoptată după încheierea discuţiilor cu partenerii din mediul privat. Ne dorim ca Spaţiul Privat Virtual să devină un instrument-cheie în ceea ce priveşte interacţiunea cu contribuabilii şi vom extinde serviciile disponibile prin intermediul acestei platforme concomitent cu sporirea eforturilor de înrolare a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice autorizate. În prezent se lucrează la identificarea unor mecanisme de simplificare şi flexibilizare a înrolării şi autentificării utilizatorilor în SPV. În plus, până la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, ANAF trebuie să ia măsuri pentru a fi pe deplin pregătită atât să proceseze numărul suplimentar de contribuabili care se vor înrola în SPV, cât şi să ofere tot suportul acestora pe parcursul întregului demers astfel încât tranziţia să se desfăşoare fără probleme. Prin eliminarea hârtiilor, a cozilor la ghişeu şi a birocraţiei excesive, consider că facem un pas foarte important spre digitalizarea administraţiei fiscale, fapt ce ne aduce mai aproape de standardele şi de bunele practici europene în domeniu, adică de normalitate”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Astfel, Ministerul Finanţelor face un pas important pentru dezvoltarea digitalizării şi eficientizarea comunicării dintre stat şi contribuabili, urmând ca această schimbare să aducă o serie de beneficii pentru contribuabili, precum:

– evitarea interacţiunii fizice (ghişeu, poştă), comunicarea fiind realizată non-stop, prin intermediul SPV;
– eliminarea timpilor de aşteptare, întrucât anumite document, precum certificatele de atestare fiscală sau cazierul fiscal, se pot obţine mult mai repede;
– posibilitatea depunerii mai multor tipuri de cereri on-line, precum şi vizualizarea răspunsurilor direct din SPV;
– posibilitatea consultării situaţiei fiscale la zi, respectiv posibilitatea de a solicita situaţia obligaţiilor de plată sau a plăţilor efectuate;
– primirea de informaţii personalizate legate de obligativitatea depunerii anumitor declaraţii sau termenele aferente de depunere;
– acces la evidenţa completă a tuturor interacţiunilor contribuabilului cu ANAF, precum tipul declaraţiilor depuse şi data depunerii.

Este important de subliniat că serviciile oferite contribuabililor prin intermediul platformei SPV vor fi extinse, astfel ca până la data când prevederile actului normativ vor intra în vigoare, contribuabilii vor benefica de declaraţii pre-completate, rapoarte care să se poată importa în programele de contabilitate, fişiere prelucrabile, precum şi de posibilitatea de a efectua plăţi prin platforma SPV.

În acest moment, în România sunt 1,5 milioane de persoane juridice, dintre care au cont în SPV 510.000 de contribuabili. Această situaţie se traduce prin faptul că 33% sunt deja înscrişi în SPV, urmând ca încă un milion de contribuabili să beneficieze de această infrastructură digitală. Din totalul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente (662.000), doar 5% (35.000) au cont în platforma SPV.

Totodată, se creează cadrul legal, astfel încât comunicarea dintre ANAF şi autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public din administraţia publică centrală şi locală să se realizeze exclusiv prin PatrimVen în baza unui protocol trimis de ANAF către fiecare autoritate publică, instituţie publică sau de interes public.

De asemenea, proiectul modifică prevederile Codului de procedură fiscală în scopul recunoaşterii bunei credinţe a contribuabililor, în situaţia în care, din greşeală, aceştia plătesc obligaţiile fiscale la un alt organ fiscal decât cel căruia i se cuveneau sumele pentru plata obligaţiilor bugetare. Astfel, la cererea contribuabililor, viramentele efectuate eronat se vor corecta, cu păstrarea datei plăţii, iar în funcţie de data plăţii se va păstra beneficiul acordat de legiuitor de plată a jumătate din minimul legal al amenzii.

Pentru aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor se propune:

– anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuşi inspecţiei fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale începute şi pentru care s-a comunicat decizia de impunere în perioada cuprinsă între data de 15 mai 2020 (după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2020) şi data de 28 martie 2021 (până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 19/2021). Acordarea facilităţii se realizează cu respectarea condiţiei de plată integrală a obligaţiei bugetare principale stabilite prin decizia de impunere, până la un anumit termen, şi cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv. În situaţia în care obligaţia bugetară principală stabilită prin decizia de impunere a fost achitată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuabilul are dreptul de a beneficia de facilitatea fiscală dacă depune cererea până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv;

– anularea dobânzilor, penalităţilor şi tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale administrate de organul fiscal cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020, în cazul contribuabililor care au fost supuşi verificării documentare după data de 15 mai 2020. Acordarea facilităţii se realizează cu respectarea condiţiei de plată integrală a obligaţiei bugetare principale stabilite prin decizia de impunere până la anumite termene şi cu depunerea cererii de anulare până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, respectiv în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere dacă termenul de 90 de zile se împlineşte după 31 ianuarie 2022 inclusiv. În ambele situaţii reglementate, accesoriile stinse atât înainte, cât şi după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie potrivit Codului de procedură fiscală.

Ministerul Finanţelor invită la dialog toate instituţiile şi părţile interesate care vor beneficia de această ordonanţă, urmând ca, la începutul lunii iunie, propunerea finală să reflecte consensul atins în urma dezbaterilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati