Doi tineri din București, reținuți după ce ar fi furat bunuri de 130.000 de euro

În perioada 9 – 10 mai, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale au depistat şi ulterior reţinut doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi complicitate la furt calificat.

În fapt, în dimineaţa de 8 mai, în jurul orei 03.00, Poliţia Capitalei a fost sesizată prin apel 112, de către o societate de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin escaladare, au pătruns într-un imobil din sectorul 6, de unde au sustras mai multe bunuri.

În urma cercetării locului faptei şi a audierii persoanei vătămate a rezultat că prejudiciul creat este de peste 130.000 de euro, fiind format din bani şi bijuterii.

Din cercetările efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că principal suspect în cauză este un tânăr de 20 de ani, care în cursul zilei de ieri, 9 mai 2021, a fost depistat la o adresă din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri şi valori (bani, bijuterii, ceasuri). Extinzându-se cercetările s-a mai stabilit că acesta ar fi fost ajutat în comiterea faptei de un tânăr de 21 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională.

În urma audierilor tânărul de 20 de ani a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv.

În continuarea cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în cursul zilei de 10 mai, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti, la una dintre adrese fiind depistat tânărul de 21 de ani. De asemenea, au fost identificate şi recuperate alte bunuri de interes în cauză.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi complicitate la furt calificat, cu cei doi bărbaţi în stare de reţinere, respectiv arest preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati