S-a deschis sesiunea cu privire la atribuirea în administrare a Parcului Natural Văcărești din Capitală, prima arie naturală urbană din România și cea mai mare din Europa.
Anunțul de lansare a apelului de proiecte de administrare a parcului a fost făcut marți de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Vezi aici mai multe detalii despre concurs.
Potrivit legii, sunt eligibile instituțiile și regiile publice, institutele de cercetare sau instituții de învățământ. Toți cei care îndeplinesc criteriile și doresc să preia administrarea Parcului Natural Văcărești pot participa la un concurs de proiecte și au la dispoziție 30 de zile pentru a depune dosarele de candidatură.
ANANP a precizat că structura minimă de personal necesară administrării Parcului Natural Văcărești, este următoarea:
- un director – cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
- un specialist – în ştiinţele vieţii care să se încadreze la codul 213 din Clasificarea ocupaţiilor din România, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
- un specialist – în domeniul educaţiei ecologice, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
- un specialist – în domeniul tehnologiei informaţiei, prezentând avantaj specializarea în GIS şi/sau baze de date;
- un economist – de preferat cu specializare în economia mediului;
- un jurist sau, după caz, avocat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare;
- un şef activitate de teren, control;
- 8-10 agenţi de teren.