Biletele de intrare la evenimentele pilot privind reluarea spectacolelor în săli, în condiţii cât mai relaxate, realizat de Ministerul Culturii, pot fi achiziţionate doar online.
În această etapă, ce vizează evenimentele la interior, vor avea acces doar persoanele vaccinate împotriva Covid-19, urmând ca pe viitor, în funcţie de evoluţia epidemiologică, să se extindă către toţi iubitorii de artă, transmite Ministerul Culturii într-un comunicat.
Pentru Gala Extraordinară „Libera Musica”, de la Opera Naţională Bucureşti, ce va avea loc vineri, 14 mai, începând cu ora 19.00, biletele pot fi cumpărate accesând linkul: http://tickets.operanb.ro.
Spectacolul „Dineu cu proşti” de Francis Veber, ce va avea loc la data de 15 mai, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional Bucureşti, biletele se pot cumpăra deschizând link-ul https://www.mystage.ro/bilete/Dineu_cu_prosti_-_Program_Pilot-2690?af=15/#/r=17910
Pentru „FAUST” de Charles Gounod, eveniment pilot organizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca, sâmbătă, 15 mai, începând cu ora 19:00, doritorii pot achiziţiona bilete online, de aici: https://www.bilete.ro/faust/faust-de-charles-gounod-15-mai-2021/
Participanţii trebuie să aibă în vedere că accesul se face pe bază de carte de identitate şi că, în urma participării la oricare din evenimentele pilot, vom avea o monitorizare timp de 14 zile.