”Secţia de COVID unde am fost internat arată ca o ghenă”, spune actorul Toni Grecu. Acesta adaugă că în salonul respectiv a trecut printr-o experienţă extrem de grea şi că şocul după internarea a fost unul imens, potrivit antena3.ro.
Toni Grecu a fost internat la Institutul Matei Balș din Capitală după ce plămânii săi au fost afectaţi grav de COVID.
”Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de COVID a fost că intru într-o ghenă. E ca un loc de care oamenii trebuie să se ferească, un loc infectat, mizer. Ai sentimentul că omenirea a inventat o ghenă în care aruncă niște semeni ca să treacă printr-o experiență extrem de grea. Ai un șoc!”.
”Am stat cu masca trei săptămâni, prin ea am luat 8-10 litri de oxigen la început, după care a scăzut treptat până la un litru. Nu a fost cea mai confortabilă perioadă din viața mea” a povestit actorul.
Toni Grecu este acum vindecat, dar a mărturisit că mai are temeri.
”Acum sunt OK, am recuperat tot ceea ce era de recuperat. Contează să zâmbești, să râzi un pic când ești în spital. Bolnavul de COVID e atât de singur acolo, cum nu mai e niciun alt bolnav. Iar oamenii cu care intri în contact sunt niște cosmonauți cu măști pe față” a mărturisit Toni Grecu.