Aplicaţia LiteApp, care este folosită de peste 1.000 de clienţi din Bucureşti, cuprinde servicii oferite de 60 de afaceri de tip spălătorii auto, înfrumuseţare şi stomatologie, potrivit unui comunicat de presă.
Aplicaţia de tip marketplace urmează să ofere în scurt timp servicii de yoga, terapie, coaching şi terenuri de sport, iar iniţiatorii speră să atingă 15.000 de conturi de utilizatori la nivel naţional până la finalul anului, potrivit comunicatului.
”Ideea muncii a apărut dintr-o nevoie personală, pe care am identificat-o ulterior ca fiind valabilă în general în contextul lumii mereu în mișcare în care trăim. Timpul este cea mai importantă resursă a noastră, dar rareori avem aceeași atenție pe care o avem, de exemplu, cu banii noștri.
Astfel, LiteApp îi ajută pe utilizatori să obțină toate programările pentru serviciile de care au nevoie în viața de zi cu zi în același loc direct pe telefon. Cu doar 3 clicuri, selectați furnizorul de care aveți nevoie și rezervați și plătiți online pentru serviciul de care aveți nevoie.
Cu LiteApp, utilizatorii câștigă timp și securitate atunci când fac rezervări. Am trecut printr-o fază beta masivă și avem deja peste 1000 de utilizatori. Sperăm să ajungem la 15.000 de conturi la nivel național până în decembrie. În același timp, aplicația a fost dezvoltată pentru a fi funcțională la nivel mondial, așa că luăm în considerare o astfel de extensie ”, spune Pavel Stan, Manager de strategie la aplicația Lite.
Aplicaţia Lite App este disponibilă, gratuit, în Google Play şi App Store, dar poate fi descărcată şi de pe site-ul liteapp.co.
Prima fază a proiectului a necesitat o investiţie de 200.000 de euro din partea celor 9 antreprenori care au iniţiat aplicaţia, urmând ca, în perioada următoare, aceştia să atragă încă o rundă de investiţii de până la un milion de euro.
Până la finalul anului, deţinătorii LiteApp şi-au propus să diversifice şi mai mult domeniile de interes cu cel puţin încă patru tipuri de servicii şi să extindă aria de acoperire a serviciilor la nivelul întregii ţări, astfel încât peste 400 de companii ar urma să-şi listeze serviciile în LiteApp până la finalul lui 2021.
Cei 9 antreprenori români care au dezvoltat proiectul LiteApp sunt persoane cu un parcurs profesional diferit (consultanţi strategici, senior Full Stack developeri, ingineri), care au început să discute în 2018 despre ideea unui marketplace pentru servicii, dezvoltat sub forma unei aplicaţii mobile.
Dezvoltarea propriu-zisă a aplicaţiei a început în primăvara anului 2020, o dată cu începerea pandemiei. În prezent, echipa LiteApp numără peste 15 persoane, urmând să crească odată cu extinderea proiectului.