Spectacolele „Cavalleria Rusticana”, de Pietro Mascagni, „Pagliacci”, de Ruggiero Leoncavallo, şi „Don Quijote”, de Ludwig Minkus, vor fi prezentate săptămâna aceasta pe scena Operei Naţionale Bucureşti.
Joi, 20 mai, începând cu ora 18:30, este programată reprezentaţia spectacolului de operă „Cavalleria Rusticana”, în regia lui Ion Caramitru.
La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. Opera „Cavalleria Rusticana”, scrisă într-un singur act de Pietro Mascagni, a avut premiera la Roma pe 17 mai 1890. Ea a fost scrisă pentru un concurs lansat de editorul de muzică Edoardo Sonzogno, operă care a fost apreciată de juriul format din cinci critici muzicali ajungând în finală dintre 73 opere înscrise. Mascagni a dorit să trimită o altă operă la concurs, însă soţia lui deja îl înscrisese cu „Cavalleria Rusticana”.
Vineri, 21 mai, de la aceeaşi oră, Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul de operă „Pagliacci”, regizat tot de Ion Caramitru, cu Ciprian Teodoraşcu la pupitru. Ca răspuns pentru succesul răsunător al operei „Cavalleria Rusticana” scrisă de Mascagni, Leoncavallo a decis să scrie opera „Pagliacci”, tot într-un singur act. Povestea operei se bazează pe un incident real din copilăria compozitorului, de aceea opera la început purta titlul de “Il pagliaccio” (clovnul). Cel care a cerut schimbarea titlului a fost baritonul Victor Maurel, acesta dorind ca atenţia conflictului dramatic să îl includă atât pe Canio cât şi pe Tonio (propriul său rol).
Duminică, 23 mai, începând cu ora 18:30, prima scenă lirică a ţării prezintă publicului spectacolul de balet „Don Quijote”, de Ludwig Minkus. La pupitrul dirijoral se va afla tot maestrul Ciprian Teodoraşcu. Ritm, culoare, atmosfera plină de viaţă a unui orăşel din Spania, personaje pitoreşti inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretare alcătuiesc reprezentaţia de pe scena ONB.
În această etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor privind distanţarea socială, vor fi scoase la vânzare doar 50% din locurile disponibile ale Sălii Mari.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online.
Pe 22 mai, pe esplanada ONB, va fi prezentată Gala extraordinară „Libera Musica”, eveniment cultural ce se înscrie în cadrul unui program pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate, adresat doar persoanelor vaccinate cu ambele doze împotriva Covid-19. Biletele pot fi cumpărate exclusiv online.