Luni începe YOUTH GRAND PRIX ROMÂNIA

Timp de 2 zile, Teatrul National Bucureşti (care pune la dispoziţie 2 săli – Sala Mică şi Sala Media, cu toate spaţiile şi dotările aferente, pentru o bună desfăşurare atât a competiţiei cât şi a masterclass-urilor în condiţii de maximă siguranţă sanitară) va găzdui evoluţiile celor 100 de participanţi cu vârste între 9 şi 20 in unicul eveniment european organizat live în 2021 (deoarece evenimentele similare prevăzute în Paris, Barcelona, Leiria sau Berlin au fost anulate din cauza pandemiei)

Un juriu din care fac parte Larissa Saveliev – Fondatoarea YAGP, Alexei Moskalenko – Director Artistic YAGP, Luca Masala – Director Artistic la Princess Grace Academy (Monaco), Xander Parish – Prim Balerin la Mariinski Theatre (St.Petersburg), Anna Liceica – Fost Solist la American Ballet Theatre din New York, va urmari online evoluţiile celor înscrişi în concurs.

Miza competiţiei este una cât se poate de motivantă, în urma acestui concurs stabilindu-se Top 3 cei mai buni balerini pentru fiecare dintre categoriile prezentate (balet clasic, dans contemporan, duet, pas de deux sau ansambluri), iar toţi concurenţii vor avea ocazia sa fie recompensaţi cu burse şcolare la unele dintre cele mai bune academii de balet din lumea întreagă, burse la workshop-uri de vară sau iarnă şi/sau invitaţii pentru audiţii la diferite şcoli sau companii coregrafice.

În afara prestaţiilor din concurs, participanţii la evenimentul din Bucureşti au prilejul să participe la masterclass-uri susţinute de Mikhail Kaniskin – Prim Balerin la Berlin Stadt Opera. In acest fel,chiar toţi concurenţii se vor putea considera beneficiarii unui voucher câştigător.

YOUTH GRAND PRIX România este realizat de Asociaţia Mapamond (cea care organizează de 5 ani RevolveDance Festival si care militează pentru repunerea artei coregrafice româneşti pe scena internaţională prin oferirea unor şanse reale la afirmare tinerelor talente autohtone).

Toate evenimentele vor fi transmise LIVE pe paginile de Youtube, Vimeo si FB ale YGP România şi YAGP!

Organizatoarea evenimentului, Izabela Rudolf, este cea care a obţinut „licenţă” românească a YOUTH AMERICA GRAND PRIX şi implicit producţia europeană în 2021, garanteaza pentru desfăşurarea evenimentului în condiţii de maxima siguranţă sanitară in contextul epidemiei de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati