Serviciul Transport Voluntari a luat mai multe măsuri pentru reducerea poluării și modernizarea parcului de vehicule, în scopul creșterii calității serviciului oferit locuitorilor regiunii București – Ilfov
Serviciul Transport Voluntari asigură transportul călătorilor pe 18 trasee, iar parcul auto al societății a fost modernizat periodic, având astăzi 200 de autobuze urbane, cu o capacitate maximă de 80 de persoane fiecare, vehicule cu normă de poluare Euro 5 și Euro 6.
Autobuzele STV sunt prevăzute cu:
- camere video de monitorizare pentru siguranța călătorilor;
- rampă destinată persoanelor cu dizabilități;
- scaune tapițate pentru un conform sporit;
- sistem de climatizare;
- sistem de taxare integrat;
- sistem de monitorizare prin coordonate GPS.
A fost demarată procedura de achiziție, cu fonduri europene, a 36 de autobuze electrice ce vor asigura transportul pentru regiunea metropolitană București-Ilfov, mai anunță conducerea STV SA.