Două restaurante din Bucureşti, La Cocoşatu şi La Gil – închise de Protecția Consumatorului – bucătăriile erau pline de gândaci

Două restaurante renumite în Bucureşti pentru cei mai gustoşi mici au fost închise de inspectorii de la Protecţia Consumatorului. 

  • Bucătăriile erau pline de gândaci, păianjeni şi igrasie, spun autorităţile şi, în plus, clienţii ar fi primit muştar diluat cu apă.

La cel mai renumit dintre cele două restaurante, inspectorii de la protecţia consumatorului au găsit pereţi plini de igrasie, frigidere ruginite, dar şi alimentele depozitate direct pe ciment.

La Cocosatu, amenda s-a ridicat la 20.000 lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la preparare şi consum uman a cantităţii de 52 kilograme de produse diverse.

  • La cel de-al doilea restaurant controlat, inspectorii s-au îngrozit.

La Gil autorităţile au descoperit condiţii igienico sanitare necorespunzătoare, produse expirate şi neconforme şi faptul că nu sunt respectate condiţiile de temperatură. De asemenea, tot în cazul acestei unităţi este vorba şi despre practici comerciale înşelătoare.

În cazul acestei unităţi, inspectorii au aplicat o amendă de 55.000 lei.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati