Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat la al doilea maraton din București

Al doilea maraton al vaccinării din București s-a încheiat luni dimineața. În total, au venit să se vaccineze peste 23.000 de persoane. Cei mai mulți dintre cei care au trecut prin centrele de la Sala Palatului și de la Biblioteca Națională au făcut rapelul. Cu toate acestea, organizatorii au observat o creștere a cererii pentru vaccinarea cu serul Johnson&Johnson.

„A fost un real succes, pentru că încă 4.600 de persoane s-au prezentat pentru vaccinare”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Dintre aceștia, 2.200 au făcut prima doză cu vaccinul Pfizer, iar 2.400 au făcut vaccinul în doză unică produs de Johnson & Johson.

Peste 20.000 de oameni care au participat la primul maraton de vaccinare de acum 3 săptămâni au venit de asemenea să facă rapelul, scrie Digi24.

„Orice persoană vaccinată înseamnă un succes. Nu am stabilit o țintă, dar cifrele sunt impresionante”, a spus Jinga.

El a spus că nu au fost înregistrare efecte secundare grave.

Cei care au făcut acum prima doză pot merge la orice centru de vaccinare pentru rapel, fără programare, doar cu buletinul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati