Evaluarea Naţională 2021. Încep înscrierile pentru elevii de clasa a VIII-a

Luni se dă startul înscrierilor la Evaluarea Națională 2021. Cererile se pot depune în perioada 7-11 iunie, la secretariatele unităților de învățământ.

Formularele-tip pot fi găsite atât fizic, la școală, cât și online, pe site-urile inspectoratelor județene, la secțiunea Admitere.

Chiar dacă elevii pot intra în posesia acestor formulare, ele pot fi completate doar de părinți. După ce au fost semnate de către unul dintre turorii legali, ele pot fi depuse la sediile unităților de învățământ.

În cazul în care elevul se îmbolnăvește înainte de prima etapă a Evaluării naționale, aceste cereri de înscriere sunt valabile și pentru etapa specială.

Evaluarea Naţională 2021 începe pe 22 iunie, cu proba la limba și literatură română, iar în etapa specială prima proba are loc pe data de 5 iulie.

Sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională 2021. Sorin Cîmpeanu, anunţ pentru elevii de clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a care, din motive medicale, nu se pot prezenta la Evaluarea naţională 2021 din sesiunea normală a acestui an vor putea susţine examenul în toamnă, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la antena3.ro.

„Este vorba de o sesiune suplimentară pentru Evaluarea naţională.

Sorin Cîmpeanu: E normal să fii preocupat şi de dreptul elevilor de clasa a VIII-a

Atâta vreme cât elevii de clasa a XII-a care nu se vor putea prezenta, din motive medicale, în sesiunea normală de Bacalaureat au în acest an şi o doua şansă în cea de-a doua sesiune din toamnă, este normal să fii preocupat de dreptul elevilor de clasa a VIII-a care vor să susţină examenul de Evaluarea naţională dar care, din păcate, nu se vor putea prezenta în sesiunea normală.

Deci pentru a asigura şi celor de clasa a VIII-a dreptul la o sesiune suplimentară, am organizat acea sesiune suplimentară”, a declarat ministrul Educaţiei.

Sesiunea suplimentară de la Evaluarea naţională 2021 va face însă ca repartizarea elevilor la licee să aibă loc cu o întârziere de o lună.

Repartizarea elevilor la liceu, întârziată cu o lună de Evaluarea Naţională 2021

„În mod firesc, repartizarea la liceu se va putea face şi după ce vom fi încheiat şi cea de-a doua sesiune suplimentară.

Orice măsură are în vedere doar interesul elevului”, a precizat ministrul Educaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati