Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 1A Braşov-Ploieşti, în localitatea Măneciu-Ungureni, judeţul Prahova, rezultând rănirea a două persoane.
Traficul se desfăşoară prin dirijare pentru aproximativ 30 minute pentru efectuarea cercetărilor la locul accidentului.