Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a participat marţi, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional, la masa rotundă cu tema „140 Years of Romanian-Spanish Relations: From Diplomatic Recognition to an Alliance”, organizată de Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară din MApN, în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Biblioteca Statului Major al Apărării.
Evenimentul, desfăşurat în format hibrid, a fost dedicat împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Spania, eveniment care a conferit noi valenţe relaţiilor istorice dintre cele două naţiuni, ce fac parte din marea familie a latinităţii.
La masa rotundă au participat Manuel Larrotcha Parada, ambasadorul Regatului Spaniei în România, ofiţeri spanioli din cadrul comandamentelor multinaţionale de pe teritoriul României, reprezentanţi ai Institutului Cervantes, precum şi diplomaţi, istorici, militari, cercetători şi experţi din România şi din Spania.
Secretarul de stat a reiterat importanţa Parteneriatului Strategic dintre cele două state, România şi Spania cooperând îndeaproape în teatrele de operaţii militare, precum şi în promovarea de iniţiative şi proiecte comune, menite să contribuie la promovarea stabilităţii şi securităţii regionale şi internaţionale.
„Legătura puternică dintre cele două naţiuni, influenţată de originile latine şi de afinităţile lingvistice şi culturale au dus, cum era şi firesc, la o profundă apropiere politică şi diplomatică” a adăugat demnitarul român.
În cadrul dezbaterilor au fost analizate conexiunile şi legăturile care, de-a lungul istoriei, şi-au pus amprenta asupra destinului celor două naţiuni. De asemenea, a fost apreciată cooperarea bilaterală în domeniile economic, al apărării, administraţiei publice locale, afacerilor interne, educaţiei şi culturii.
Cu prilejul acestei întâlniri, la Palatul Cercului Militar Naţional au fost vernisate şi două expoziţii de documente istorice şi fotografii, organizate cu sprijinul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Arhivelor Naţionale ale României.