Înscrierea în cea de-a doua sesiune a concursului pentru finanţarea a 15 afaceri noi, cu valoarea de până la 25.000 de euro, în zona Amurgului, se prelungeşte până pe 1 iulie, anunță Primăria Sectorului 5.
În prima sesiune a concursului iniţiat de Primăria Sectorului 5 şi finanţat din fonduri europene, ce s-a derulat în perioada 12 aprilie – 10 mai, pe platforma informatică dedicată proiectului, la adresa: https://rua.sector5.ro/, s-au înscris un număr de 20 de potenţiali beneficiari. Cinci dintre aceştia au depus planuri de afaceri în vederea deschiderii unei afaceri proprii în zona marginalizată Amurgului.
Proiectul se adresează persoanelor dezavantajate, fără posibilităţi, care îşi doresc să dezvolte o afacere proprie în zona Amurgului.
Planurile de afaceri vor fi supuse aprobării unei comisii de selecţie, pe baza unor criterii, în cadrul unui proces transparent şi nediscriminatoriu. Comisia de selecţie a planurilor de afaceri va include un număr impar de membri din care vor face parte reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai patronatelor din aria de implementare a proiectului.
Afacerile înfiinţate trebuie să funcţioneze minimum 12 de luni
Pentru subvenţia acordată este obligatorie angajarea a minimum o persoană în cadrul afacerii sprijinite. Afacerile înfiinţate trebuie să funcţioneze minimum 12 de luni pe perioada implementării proiectului şi să asigure o durată de sustenabilitate de minimum 7 luni după implementarea lui.
Pentru informaţii complete şi pentru a consulta metodologia privind derularea concursurilor de planuri de afaceri cei interesaţi pot accesa pagina de internet a concursului www.rua.sector5.ro.