Fostul ministru Adriean Videanu își construiește o criptă cu 14 locuri, în Cimitirul Bellu din Capitală. Oamenii care trec prin zonă sunt nemulțumiți de faptul că lucrările îngreunează accesul în cimitir.
Fotografiile cu cripta lui Adriean Videanu au fost postate pe Facebook de fostul jurnalist Cristian Vasilcoiu.
„Videanu își face palat și la Bellu. Problema e că a ocupat o alee și bătrânele, care merg să aprindă o lumânare în cimitir, nu mai au pe unde trece, nici înjurate de muncitori. Așa e cu politicienii de dreapta. Bine că nu vrea mumie, ca Lenin!”, a scris Cristian Vasilicoiu pe facebook.