Senatul a adoptat o lege care prevede o vechime minimă de 7 ani pentru a ajunge procuror DNA sau DIICOT

Iniţiativa legislativă a USR PLUS prin care se reduce vechimea necesară pentru a ajunge procuror la DNA sau DIICOT a fost adoptată lunide plenul Senatului, cu 75 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi o abţinere.

Simona Spătaru, vicepreşedinta Comisiei Juridice din Senat: „Iniţiativa USR PLUS va susţine activitatea DNA şi DIICOT, prin stabilirea unui prag minim de vechime de 7 ani în magistratură pentru cei care doresc să profeseze în aceste direcţii specializate. De asemenea, ea elimină orice modalitate alternativă de a intra fără concurs în magistratură şi va asigura profesionalizarea procesului de selecţie şi îndeplinirea criteriilor de competenţă, obiectivitate şi integritate, care sunt indispensabile exercitării funcţiei de judecător sau procuror.”

De asemenea, iniţiativa legislativă a USR PLUS reglementează o altă chestiune presantă în cadrul sistemului de justiţie, cea a transferurilor între instanţe.

Din martie 2020, nu a mai avut loc nicio sesiune de transferuri între instanţe, în ciuda faptului că existau sute de cereri în acest sens. Procedura a fost blocată după decizia CCR, de acum un an, ceea ce a afectat major activitatea instanţelor din întreaga ţară.

Nu în cele din urmă, iniţiativa legislativă a USR PLUS elimină o practică imorală, aceea a revenirii fără concurs în magistratură. Actuala legislaţie permitea revenirea in profesie fără concurs, cu condiţia să fi ocupat o funcţie de procuror sau judecător, o portiţă folosită de mulţi pentru a reveni în magistratură pentru o perioadă scurtă de timp, dar suficientă pentru a se pensiona şi a primi pensia specială.

Iniţiativa legislativă a USR PLUS prevede că revenirea în magistratură se poate face numai prin concurs, eliminând această „scurtătură” spre pensii speciale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati