„colectiv” a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj, la Gala Gopo

Documentarul „colectiv”, de Alexander Nanau, a primit premiul Gopo pentru cel mai bun lungmetraj, la gala ce a avut loc marţi seară, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din Capitală, scrie agenția de presă Agerpres.

„colectiv” este primul film românesc nominalizat la Oscar – pentru „cel mai bun documentar” şi „cel mai bun film într-o limbă străină”. Realizatorii documentarului au adus, pe scenă, un omagiu victimelor incendiului din clubul Colectiv. Alexander Nanau, care nu a fost prezent la eveniment, a primit, de asemenea, premiul Gopo pentru cea mai bună regie.

Prezentatorul – actorul Adrian Nicolae, a avut mai multe intervenţii în cadrul galei, când a comparat filmul românesc cu ursul carpatin, pentru că „ambele sunt ocrotite de statul român”, cu un câine şchiop care „cum – necum merge înainte” sau cu cuplu interetnic, pentru că „se vede mai des la Cluj”.

Un moment emoţionant a fost când actriţa Manuela Hărăbor i-a oferit premiul pentru întreaga carieră tatălui ei, Enache Hărăbor. „Aduceţi-vă tot timpul aminte că în urma dumneavoastră au fost oameni precum tatăl meu (…) De la el am învăţat demnitatea, bunul simţ, modestia”, a afirmat aceasta.

Elvira Deatcu a vorbit despre importanţa modestiei în industria cinematografiei. „Să ne păstrăm smerenia, pentru că este foarte importantă în această profesie”, a spus aceasta.

Doina Levintza şi-a mărturisit iubirea pentru actorii de film şi de teatru. „Să nu credeţi că mă las, mai am încă de făcut multe”, a spus ea la primirea premiului pentru întreaga carieră.

Printre premiile acordate la Gala Gopo sunt următoarele:

Cel mai bun film de lungmetraj: „colectiv”, de Alexander Nanau

Cea mai bună regie: Alexander Nanau, pentru filmul „colectiv”

Cel mai bun actor în rol principal: Mihai Călin, pentru rolul Nicu Holban din filmul „5 Minute”

Cea mai buna actriţă în rol principal: Diana Cavallioti, pentru rolul Liliana Calomfir din filmul „5 Minute”

Cel mai bun actor în rol secundar: Emanuel Pârvu pentru rolul Coman din filmul „5 Minute”

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Elvira Deatcu, pentru rolul Maria Holban din filmul „5 Minute”

Cel mai bun scenariu: Dorian Boguţă şi Loredana Novak pentru filmul „Urma”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati