117 centre de vaccinare fixe şi-au sistat temporar activitatea, iar în cazul a 371 de centre programul de lucru a fost redus, transmite Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Campania de vaccinare „a intrat în vacanţă”, după ce autoritățile au sistat activitatea a peste 100 de centre fixe de vaccinare, iar măsura va continua, anunță președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță.
El spune că centrele își vor relua activitatea după ce cererea va crește, ca urmare a potențialului variantei Delta de a deveni dominantă.
„În săptămâna precedentă am reevaluat eficiența centrelor fixe de vaccinare. La acest moment circa 80% din numărul centrelor de vaccinare fixe vaccinează mai puțin de 25% din capacitate. 117 centre de vaccinare fixe și-au sistat temporar activitatea, 371 de centre pentru care a fost redus programul de lucru și au fost reduse numărul de fluxuri în centrele active”, spune Valeriu Gheorghiță.
Se vor păstra în perioada următoare măsurile de eficientizare din campania de vaccinare.
„Foarte probabil că vom avea mult mai multe centre în care vom avea activitatea temporar sistată, încât să existe o uniformizare a acoperirii geografice în fiecare județ. Această măsură e luată pentru a echilibra costurile și pentru a putea permite acceerarea campaniei în rural. De asemenea, se poate reveni foarte rapid la structura inițială a centrelor fixe în momentul în care cererea pentru vaccinare va crește.
Noi anticipăm că în următoarea perioadă vom avea o adresabilitate în creștere ca urmare a potențialului variantei Delta de a deveni dominantă în rândul populației la nivel global și așa cum sunt datele estimate și preconizate foarte probabil că și în țara noastră vom avea o creștere a numărului de cazuri cauzate de tulpina Delta”, conchide coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.