Donezi sânge şi mergi gratis la UNTOLD 2021. Campania începe la București

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a șaptea ediție a campaniei de donare de sânge.

În acest an campania se desfășoară în perioada 17 iulie – 05 septembrie 2021 în toate centrele de transfuzii din țară. Totodată, caravana mobilă va fi prezentă în 11 orașe mari din România.

Donezi sânge și primești bilet gratuit în prima zi de UNTOLD 2021

Ca și în anii precedenți, fanii festivalului UNTOLD vor putea dona și anul acesta, atât în centrele fixe, cât și la caravanele mobile. Caravana poate fi găsită în 11 orașe ale țării: București, Constanța, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea, Ploiești, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca. Toți cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2021.

  • BUCURESTI: 17, 18 IULIE, PARCUL HERĂSTRĂU, INTRAREA CHARLES DE GAULLE
  • CONSTANȚA: 24, 25 IULIE, PLAJA NEVERSEA
  • TÂRGU-MUREȘ: 31 IULIE, 01 AUGUST, PIAȚA TINERETULUI
  • SIBIU: 31 IULIE, 01 AUGUST, PIETONALUL MAGAZINULUI DUMBRAVA, PIAȚA MARE
  • ORADEA: 7,8 AUGUST, PIAȚA UNIRII
  • PLOIEȘTI: 14, 15 AUGUST, PALATUL CULTURII
  • CRAIOVA: 14,15 AUGUST, PIAȚA MIHAI VITEAZUL
  • IAȘI: 21, 22 AUGUST, IULIUS MALL
  • TIMIȘOARA: 28, 29 AUGUST, PARCAREA POLITEHNICII
  • BRAȘOV: 28, 29 AUGUST, BULEVARDUL REPUBLICII
  • CLUJ-NAPOCA: 4, 5 SEPTEMBRIE, MONUMENTUL MEMORANDIȘTILOR, STRADA EROILOR

Cei care donează sânge la caravana mobilă și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD și tichete de cumpărături de 100 de ron din partea Kaufland România.

Edy Chereji: „Vom avea un record de donatori”

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com, secțiunea Blood Network. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher valoric de 10 euro pe care îl vor putea folosi la achiziționarea abonamentelor pentru UNTOLD 2021.

 „Suntem convinși că anul acesta vom avea un record de donatori, atât la caravana mobilă, cât și în centrele fixe, în contextul în care acum fanii au garanția că festivalul UNTOLD se va ține în această toamnă! Noi suntem mândri că alături de partenerii noștri reușim să ținem în viață această campanie de 7 ani, dar mai ales suntem mândri de tinerii frumoși care donează în fiecare an și prin gestul lor au salvat și salvează mii de vieți!”, a zis Edy Cherejydirector de comunicare UNTOLD.

Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma „Și Eu Donez” și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.

Campania Blood Network a însemnat până acum peste 15.000 de donatori la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din întreaga țară.

UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati