Anunțul făcut de Florin Cîțu! Ce relaxări vor fi de la 1 august

Premierul Florin Cîțu a anunțat că de la 1 august vor veni noi relaxări. Masca de protecție va fi obligatorie, în continuare, în interior.

”Relaxări, nu restricții. Nu scăpăm de mască în interior deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în aer liber. Ora nu se schimbă (n.r. – de închidere a restaurantelor), tot la ora 2:00 noaptea vor rămâne.

Nu sunt foarte multe relaxări. Așa cum arată acum situația, mergem cam cu ce avem, în afară de câteva lucruri pe evenimente. Suntem într-o situație foarte bună, monitorizăm. Avem și condiții la intrarea în țară pe care nu le modificăm, deși există cereri. Suntem precauți în continuare”, a spus Florin Cîțu într-o conferință de presă de la Palatul Victoria.

Ce relaxări anunță premierul de la 1 august

  • Activități culturale și concerte ar putea fi organizate cu până la 5.000 de persoane, în spaţii deschise
  • Workshop-urile ar putea fi organizate cu 150 de persoane în spațiile închise, cu obligativitatea purtării măștii de protecție
  • Locuri de joacă, deschise complet, iar însoţitorii trebuie să facă dovada vaccinarii, având cel puţin 10 zile de la rapel
  • Discotecile și cluburile, redeschise la capacitate maximă pentru persoanele vaccinate
  • Nunţile ar putea fi organizate cu peste 300 de persoane, dacă cei care participă sunt vaccinaţi, fac dovada unui test rapid negativ sau au trecut prin boală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati