Bilanț 22 iulie. 78 de cazuri noi de COVID-19 şi 4 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 78 de cazuri noi de COVID-19 şi patru decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Nu a fost raportat niciun deces anterior. La ATI sunt internaţii 33 de pacienţi cu COVID-19.

Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.953 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.047.000 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 78 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.264 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 21.07.2021 (10:00) – 22.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 4 decese (3 bărbați și 1 femeie), al unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bihor, Botoșani, Cluj și Iași.

Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 253. Dintre acestea, 33 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.590.181 de teste RT-PCR și 1.719.898 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.666 de teste RT-PCR (5.614 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.052 la cerere) și 13.075 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 180 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 22 iulie a.c.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati