Sectorul 6: Amendă de 3.000 de lei pentru o persoană care a aruncat deșeuri provenite din construcții pe domeniul public

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali din Sectorul 6 aflați în au depistat, pe Aleea Topoloveni, o persoană care a depozitat pe domeniul public mai mulți saci cu deșeuri provenite din construcții.

Ca urmare a verificărilor efectuate în vederea stabilirii identității a rezultat că aceasta este C.C.L. în vărstă de 54 de ani cu domiciliul pe raza Municipiului București iar sacii în cauză provin din renovarea unui apartament situat pe strada menționată mai sus, astfel că polițiștii locali au aplicat sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei pentru încălcarea H.C.G.M.B. 120/2010 privind Normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București.

Persoanele fizice/juridice care execută lucrări de construcții, modernizări, renovări, demolări, intervenții edilitare de orice natură etc, din care rezultă deșeuri, au obligația să nu abandoneze sau să depoziteze deșeuri provenite din construcții și/sau demolări pe domeniul public sau privat.

Nerespectarea acestei prevederi se  sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 3.000 lei.

Totodată, pentru ridicarea deșeurilor voluminoase sau a celor provenite din construcții, operatorul serviciului de salubrizare Urban S.A. pune la dispoziție saci dedicați și mașini speciale pentru ridicarea acestor saci.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati