Poliția Locală Sector 2, prin Serviciul Disciplina în Construcții, continuă acțiunile de verificare a construcțiilor executate fără autorizație de construire, situate pe raza Sectorului 2. În funcție de situațiile identificate în teren, titularii imobilelor sunt sancționați contravențional și/sau se aplică măsuri complementare prevăzute de lege.
În săptămâna 26-30.07.2021 au fost efectuate verificări și identificate două astfel de imobile:
• în strada Oituz nr.94, unde s-a constatat că în cursul anului 2021 au fost executate fără autorizație de construire, lucrări în vederea supraînălțării construcției existente. Având în vedere faptul că cele mai sus descrise constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 1.000 lei până la 100.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții , executantului lucrărilor i s-a aplicat o sancțiune contravențională conform prevederilor actului normativ menționat.
• La intersecția străzii Dna. Ghica cu Șos. Colentina (în dreptul imobilului cu nr. 24 de pe Șos. Colentina) unde a fost identificat un chioșc de distribuire presă, amplasat neautorizat. În cursul zilei de 29.07.2021, chioșcul a fost ridicat în baza unei Dispoziții de desființare emisă de Primarul Sectorului 2, la solicitarea Poliției Locale.