În câteva zile, Bulgaria va intra în zona portocalie din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid, a anunțat ministrul adjunct al sănătății, dr. Dimitar Petrov, care a spus că, în acest context, vor fi aplicate noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului.
Petrov a spus că măsurile vor fi înăsprite și vor fi făcute mai multe controale, însă, odată cu intrarea în zona roșie vor fi aplicate „măsuri drastice”, potrivit Novinite.
„În prezent, vor fi intensificate controalele antiepidemice la interior, unde se adună mulți oameni. Sunt vizate în principal cluburile din stațiuni, acolo unde există suspiciuni că nu sunt respectate măsurile”, a declarat dr. Dimitar Petrov.
Acesta atrage atenția că nu se poate ca într-un local cu 200 de locuri să fie 2.000 de persoane în interior. De asemenea, unitățile amenajate în aer liber, unde se adună multe persoane, vor avea probabil anumite restricții.
”Acestea sunt principalele locuri de contaminare. Plajele nu ridică astfel de probleme, sunt în aer liber și bate vântul”, a mai spus Petrov, potrivit Digi24.