„Oxigen”: Primăria Capitalei, iluminată în verde timp de o săptămână pentru a trage un semnal de alarma

Primăria Capitalei va fi iluminată în verde timp de o săptămână pentru a atrage atenţia asupra proiectului „Oxigen” care vizează introducerea vinietei din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de către Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti, scrie Hotnews.ro.
Instituția spune că Proiectul Oxigen – asupra căruia vrea să atragă atenția acest demers de a ilumina în verde sediul primăriei – propune introducerea unei viniete pentru autovehiculele intens poluante care circulă în Bucureşti şi face parte, alături de alte iniţiative, din măsurile pe care le implementează Primăria Capitalei pentru reducerea poluării.
Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului București a votat joi proiectul primarului Gabriela Firea care vizează introducerea vinietei Oxigen din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Proiectul a trecut cu 31 de voturi. Potrivit unui amendament propus de ALDE și aprobat, mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024.
Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de 5 tone pe arterele din Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează:
  • pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;
  • pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.
  • pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen
  • pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 – 5 lei pe zi.

Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati