O staţie automatizată de închiriere de biciclete I’Velo Urban a fost inaugurată luni în faţa sediului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit unui comunicat de presă al Asociației Green Revolution.
Instalarea sistemului automatizat de închiriere de biciclete s-a realizat printr-un parteneriat realizat între Asociaţia Green Revolution, Coca-Cola HBC Romania şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit comunicatului.
Astfel, persoanele interesate vor putea închiria biciclete din faţa sediului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la fel ca în celelalte 16 staţii automatizate I’Velo Urban existente în Bucureşti, conform comunicatului.
Acest nou proiect încurajează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport şi aduce transportul alternativ cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică, în contextul în care sectorul transporturilor trebuie să îşi reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră, cu 90% până în 2050, se precizează în documentul remis de Asociaţia Green Revolution.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a subliniat că de luni angajaţii din zona Pieţei Constituţiei dispun de o nouă alternativă de transport cu emisii zero.
„În luna martie am lansat Vinerea Verde, o iniţiativă menită să schimbe mentalitatea angajaţilor despre transportul la şi de la locul de muncă. Am ales opţiunea de a face ceva, de a transmite un apel către o altă mentalitate, o altă abordare. Iată că mesajul a funcţionat şi partenerii noştri din societatea civilă şi mediul privat susţin campania cu acţiuni concrete. Începând de astăzi, angajaţii din zona Pieţei Constituţiei din Bucureşti au la dispoziţie o nouă alternativă de transport cu emisii zero”, a declarat ministrul Mediului, citat în comunicat.
Ce înseamnă proiectul I’Velo Urban pentru bucureșteni
Proiectul I’Velo Urban asigură bucureştenilor şi celor care tranzitează Capitala o mai bună mobilitate, prin cele 17 staţii de închiriere de biciclete care sunt amplasate în cele mai importante zone din oraş şi poziţionate pe traseele cu aflux mare de călători ale transportului în comun.
Stațiile automatizate de bike-sharing sunt: City Gate, Sky Tower Raiffeisen, Agronomie Campus, Skanska Equilibrium, Arcul de Triumf, Piața Universității, Piața Revoluției, Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulles, Kaufland Barbu Văcărescu, Str. Tunari, Piața Operei, Centru Vechi, Piața Unirii, Piața Alba-Iulia, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. I’Velo este prezent și în țară prin centrele sale Relax din: București, Constanța, Brașov, Alba Iulia, Oradea, Iași. Proiectul Ivelo a mai fost prezent și a contribuit la crearea mediului necesar lansării proiectelor publice de bike-sharing în Cluj, Sibiu și Timișoara. Mai multe informații și amănunte despre cum funcționează conceptul găsiți accesând site-ul www.ivelo.ro.
Asociaţia Green Revolution este prima organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană din România, care pune în practică măsurile necesare construirii unui oraş „verde”. Astfel, Asociaţia Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează şi sprijină educaţia ecologică şi responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, mijloacele şi soluţiile de transport ecologice şi economice, adoptarea unui comportament responsabil faţă de mediu în rândul autorităţilor şi companiilor private şi de stat.