Un bărbat din Capitală, arestat de polițiști după ce ar fi furat cerceii unei femei

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus, vineri, în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, după ce ar fi smuls cerceii din urechi unei femei în vârstă de 75 de ani, în timp ce se aflau în scara unui bloc din sectorul 3.

Pe 11 octombrie, în jurul orei 16.00, poliţişti din cadrul Secţiei 10 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 75 de ani, cu privire la faptul că un bărbat necunoscut i-ar fi smuls cerceii din urechi în scara blocului și acesta fugit.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de un bărbat, în vârstă de 47 de ani. Acesta, la data menţionată, a intrat în scara blocului odată cu persoana vătămată, căreia i-ar fi smuls cerceii din urechi şi i-ar fi rupt lănţişorul de la gât.

Astfel, în cursul zilei de vineri a fost efectuată o percheziţie la domiciliul bărbatului, acesta fiind depistat şi condus pentru audieri la sediul Secţiei 10 Poliţie.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faţă de cel în cauză fiind dispusă măsura arestului preventiv de către Judecătoria Sectorului 3.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati