Aleph News şi Agenţia Mediafax au obţinut fotografia din dosarul penal al premierului Florin Cîţu, aşa cum ea a fost pusă la dispoziţie de către autorităţile americane, şi prezintă publicului acest portret, care se regăseşte în documentele aflate în dosar şi a fost transmis de autorităţi.
Este vorba despre celebrul „mug shot”, de la momentul arestării (luarea în custodie), scrie alephnews.ro.
Documentul din dosarul penal arată că lui Florin Cîţu i s-a alocat la arestare numărul 23665.
Documentul îl înfăţişează pe premierul Cîţu (28 de ani, la acea vreme), purtând ochelari şi îmbrăcat într-un tricou alb, cu spatele la perete, având numărul de caz: 23665. Nume: Florin Vasile Cîţu. Sex: Bărbat. Rasă: Alb. Înălţime: 1,73 m. Greutate: 70,3 kg.
Aşa numitul „mug shot” este un portret fotografic al unei persoane, de la umeri în sus, realizat de structurile judiciare ale SUA, de obicei, după arestarea unei persoane şi preluarea acesteia în custodie.
Funcţionarul guvernamental american arată în răspuns că amprentele lui Florin Cîţu din dosar nu sunt informaţii publice, astfel că a pus la dispoziţie doar imaginea de la momentul arestării premierului Cîţu pe teritoriul SUA.
Aceste fotografii/ imagini sunt documente guvernamentale federale publice în baza FOIA (Freedom of Information Act), iar prezentarea publică a portretelor arestaţilor nu poate fi interpretată ca o încălcare a vieţii private a unei persoane sau a confidenţialităţii unui dosar, având în vedere accesul public legal la informaţiile guvernamentale, avertizarea publicului în ceea ce priveşte persoanele care au săvârşit infracţiuni şi realizarea actului de justiţie, transparent, în serviciul public.
Funcţionarul SUA susţine în răspuns că Florin Cîţu a fost ţinut în Penitenciarul din Story County, aşa cum reiese din bazele de date ale autorităţilor americane şi din documentele puse la dispoziţie de autorităţile judiciare americane.
O persoană care este luată în custodia SUA înseamnă că este arestată şi este ţinută în închisoare până când respectiva persoană poate fi judecată într-o instanţă.