Un incident grav s-a petrecut duminică în Pasajul Victoria din Capitală. Unui șofer de autobuz i s-a făcut rău în timp ce conducea și a rupt gardul protector și patru stâlpi de protecție, scrie digi24.ro.
Șoferul de 58 de ani a suferit un puseu de tensiune și a pierdut controlul volanului. În urma impactului, geamul autobuzul s-a spart, însă nimeni nu a fost rănit. Conducătorul auto și-a revenit și a plecat cu autobuzul la garajul STB, însoțit de un coleg.
Pasagerii au fost preluați de un alt autobuz al liniei 330, linie pe care s-a produs incidentul.
Traficul nu a fost afectat, asta pentru că autobuzul circula pe un culoar special pentru mijloacele de transport în comun.