Proiecţii de filme în aer liber la Institutul Cervantes din Bucureşti

Seria tematică „Filme de limba spaniolă – Portrete de regizori”, reluată la finalul lunii august cu un eveniment dedicat lui David Trueba, continuă în luna septembrie, primul focus fiind pe Patricia Ferreira, cu „Se quien eres” şi „El alquimista impaciente”.

Patricia Ferreira s-a născut în Madrid, 1951, a absolvit Ştiinţa imaginii şi Jurnalism de la Universitatea Complutense din Madrid. Şi-a început activitatea în domeniu cu critică de film la TVE şi la revista Fotogramas, apoi a lucrat ca realizatoare, regizoare şi scenaristă pentru seriale şi programe culturale, de informaţie şi documentare. În 2004 a participat cu „Cel mai bine păstrat secret” în documentarul colectiv „En el mundo a cada rato” care promovează lupta pentru apărarea drepturilor copiilor, lupta împotriva SIDA, protecţia minorilor împotriva violenţei şi exploatării la locul de muncă. Ţine cursuri de regie la Escuela de Cine de la Comunidad de Madrid (ECAM). Din 2006 face parte din Junta Directiva de CIMA (asociaţia femeilor din domeniul regiei şi al mediilor audiovizuale), unde este cofondatoare, şi este membră a CREA, asociaţia regizorilor şi creatorilor galicieni.

Un thriller psihologic, „Se quien eres” (2000) spune povestea unei tinere psihiatre care îl cunoaşte pe Mario, un pacient ce suferă de o boală rară ce afectează memoria. Pe măsură ce relaţia lor devine tot mai apropiată, încep să iasă la iveală secrete tulburătoare din trecutul lui Mario. Filmul a primit trei nominalizări la Premiile Goya şi o nominalizare la Premiile Forque. Filmul va fi difuzat luni, 13 septembrie, de la ora 20:00, în EL PATIO, curtea interioară a Institutului Cervantes.

„El alquimista impaciente” (2002) este tot un thriller, în care sergenţii Ruben Bevilacqua şi Virginia Chamorro trebuie să investigheze cazul morţii unui inginer de la o centrală nucleară. Deşi este declarant accident, câteva luni mai târziu, investigaţia se reia după ce apare o nouă victimă. Filmul, care a fost nominalizat la două Premii Goya, va putea fi văzut marţi, 14 septembrie, de la ora 20:00, în EL PATIO, curtea interioară a Institutului Cervantes.

Filmele vor rula în versiunea originală, cu subtitrare în limba română, şi vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie privind sănătatea în contextul actual.

Accesul la proiecţii se face pe bază de rezervare în scris printr-un e-mail trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati