Cum răspunde CNAB acuzațiilor lansate de Fondul Proprietatea privind evaluarea terenului Aeroportului Băneasa

În urmă cu câteva zile, Fondul Proprietatea (FP) a contestat raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa, prin care se atribuie acestuia o valoare de 3,8 miliarde lei, de 11 ori mai mare decât evaluarea aprobată anterior, scrie economedia.ro.

Economedia.ro a solicitat o poziție și din partea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) referitor la informațiile publicate de reprezentanții FP. Potrivit unui răspuns trimis de reprezentanții companiei, aceștia subliniază că nici Consiliul de Administrație și nici conducerea executivă a CNAB nu au competența să analizeze conținutul Raportului de evaluare. Aceștia nu răspund în mod direct la informațiile și cifrele prezentate în spațiul public de Fondul Proprietatea.

Amintim că Fondul Proprietatea, în calitate de acționar, a cerut şi revocarea Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) din cauza modului în care a gestionat procesul de evaluare şi relaţia cu acţionarul minoritar. Pe baza celei mai recente evaluări aflată în dispută, Fondului Proprietatea i-ar putea fi solicitată o contribuţie de 953,7 milioane lei la potenţiala majorare de capital.

Redăm, în continuare, răspunsul integral transmis de CNAB:

“Momentul  fuzionării dintre cele două aeroporturi (Otopeni și Băneasa), respectiv înființarea, în anul 2009, a Companiei Naționale Aeroporturi București S.A. (CNAB), a atras după sine obligativitatea de a include în capitalul social al entității nou înființate valoarea terenurilor care au aparținut fostei S.N.A.I.B.B.- A.V. S.A.

În urma controlului Curții de Conturi a României la CNAB, din perioada februarie – aprilie 2016, s-a dispus finalizarea demersurilor privind majorarea capitalului social al CNAB cu valoarea terenurilor. În consecință, a fost emisă Decizia din 2016 a Curții de Conturi a României, care dispune finalizarea procesului de majorare a capitalului social în regim de urgență,  având ca termen inițial 31.03.2020 și ca dată limită 30.09.2021.

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 14.09.2019, s-a dispus, în sarcina Consiliului de Administrație și conducerii CNAB, actualizarea/refacerea, după caz, a evaluării trerenurilor propuse pentru majorarea capitalului social. În consecință, Consiliul de Administrație a dispus refacerea evaluării cu respectarea prevederilor legale.

Raportul de evaluare a fost efectuat de către un expert desemnat de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, CNAB semnând cu acesta contractul de prestări servicii nr. 314/C/ 24.06.2020. Nici Consiliul de Administrație și nici conducerea executivă a CNAB nu au competența să analizeze conținutul Raportului de evaluare, ci doar au obligația de a asigura cadrul legal de desfășurare a procedurii, care se încheie cu convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor CNAB.

Atât Consiliul de Administrație, cât și conducerea executivă a CNAB au acționat permanent în deplină legalitate și transparență, astfel încât procedura de majorare de capital să fie finalizată în concordanță cu decizia Curții de Conturi a României”.

DOCUMENTE / Acuzații GRAVE la adresa conducerii Aeroporturi București(CNAB): Angajații amenințați cu restructurarea dacă nu renunță la drepturile lor; Masurile dispuse de conducere atentează la siguranța pasagerilor

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati