Un spital din București are un aparat medical unic în sistemul de sănătate de stat din România

Spitalul de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia din București are un neurostimulator pentru afecțiuni lombare, aparat medical unic în sistemul de sănătate de stat din România. Din februarie și până în acest moment s-au tratat peste 300 de pacienți.

Aparatul, în valoare de 845.000 de lei, a fost achiziționat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și este destinat Spitalului de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia, pentru tratamentul pacienților cu afecțiuni lombare de tip degenerativ, cauzate de boli reumatice, potrivit unei postări pe Facebook a ASSMB.

Neurostimulatorul scanează și detectează punctele nevralgice, de pe coloană, pe care apoi le electrostimulează cu ajutorul curentului electric. Detecția punctelor individuale se face pe baza unei hărți a zonei dureroase, iar tratamentul este specific fiecărui pacient.

O procedură durează 40 de minute

Peste 300 de pacienți cu dureri lombare și cu hernii de disc, aflate în stadiu non chirurgical, s-au tratat din februarie până acum, cu ajutorul neurostimulatorului și s-au declarat extrem de mulțumiți de rezultate.

Această procedură vine în completarea altor tratamente ale durerilor lombare, atunci când metodele obișnuite nu dau rezultatele scontate. Este contraindicată pentru bolnavii care au proteze metalice sau leziuni cutanate.

Peste jumătate din bolnavii tratați cu ajutorul neurostimulatorului au fost din București, iar restul din țară; vârsta medie a acestora este de aproximativ 40 de ani, persoane tinere, aflate în plină activitate profesională.

Pacienții sunt programați pe baza biletului de trimitere pentru reumatologie și sunt internați în regim continuu sau de zi. Mai mult de trei sferturi din pacienții care au urmat procedurile cu acest neurostimulator au simțit o ameliorare rapidă a durerilor.

Numărul pacienților cu dureri de spate, tineri și vârstnici, a crescut alarmant anul trecut față de 2017.

Primăria Municipiului Bucureşti a investit 1.722.849 lei în aparatură medicală și 6.572.757 lei în reparații curente și alte bunuri la Spitalul Dr. Ion Stoia, pe care îl administrează.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati