Șobolanii mișună ziua în amiaza mare în Sectorul 1 pe spațiile verzi, dar și pe trotuare. Noi imagini cu rozătoarele stârnesc revoltă pe rețelele de socializare, scrie antena3.ro
Pare că de șase luni de zile nu se mai termină calvarul bucureștenilor din Sectorul 1. Pe străzi mișună zi și noapte rozătoarele care le dau fiori oamenilor, iar în unele cazuri acestea sunt găsite fără viață. Primarul Clotilde Armand a specificiat faptul că va rezolva situația, însă a înjumătățit acțiunile firmei de salubrizare, așadar în continuare șobolanii circulă nestingheriți printre femei sau copii.
„Să ne aducem aminte că au fost și tineri mușcați de aceste rozătoare. De șase luni de zile ne confruntăm cu această situație și rămâne de văzut cum se va rezolva ea din cauza gunoaielor care în continuare domină cel mai bogat sector al Bucureștiului.
Să sperăm că edilul Sectorului 1 se va ține de cuvând și, într-un final, vom avea și noi o capitală într-adevăr europeană”, a transmis reporterul Antena 3 Alexandru Munteanu.