ANRE va realiza o platformă online de schimbare a furnizorului de energie şi gaze

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a semnat un contract cu firma Metaminds pentru realizarea unei platforme online de schimbare a furnizorului de energie şi gaze, potrivit unui comunicat al autorităţii.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a finalizat procedura de licitaţie deschisă online de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de servicii pentru realizarea şi implementarea unei Platforme online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale la nivel naţional (POSF), activitate derulată în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”.

Procedura de atribuire prin licitaţie deschisă s-a organizat în conformitate cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, iar în urma derulării etapelor din cadrul procedurii a fost desemnată câştigătoare firma Metaminds, arată sursa citată.

Durata contractului este de 11 luni şi are valoarea de 10,8 milioane de lei plus TVA.

Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale la nivel naţional (POSF) este necesară în vederea îndeplinirii obiectivului general al proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”.

Astfel, adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică/gaze naturale prin implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative va conduce la realizarea interoperabilităţii datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului, precum şi la reducerea termenului actual de 21 de zile în vederea îndeplinirea noilor cerinţe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore.

„Această iniţiativă demonstrează, încă o dată, importanţa pe care ANRE o acordă optimizării proceselor operaţionale din piaţa de energie, în scopul diminuării birocraţiei şi consolidării concurenţei, prin reducerea duratei de schimbare a furnizorului în beneficiul consumatorului final”, se arată în comunicat.

Proiectul SMIS 129990/705 este cofinanţat în proporţie de 98% din Fondul Social European, prin POCA 2014 – 2020, iar valoarea totală a proiectului este de 19.923.503,70 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati