Firea, despre amenda primită de PNL: În Bragadiru poliția a oprit o nuntă cu 50 de invitați și dat amenzi de 33.500 de lei

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea amintește că anul trecut, în Bragadiru, poliția a dat amenzi de 33.500 de lei pentru o nuntă cu 50 de invitați și face comparație cu amenda primită de PNL pentru congresul din acest weekend, de 10.000 lei. „Trageți singuri concluzia”, precizează fostul edil al Capitalei.

Gabriela Firea mai spune că, în timp ce nunta din Bragadiru a fost oprită, poliția nu a luat aceeași măsură pentru evenimentul politic de la Romexpo. ”Eu spun doar atât: 2 lei de delegat PNL, atât valorează onoarea guvernantilor!”, conchide aceasta.

”În octombrie anul trecut, în orașul Bragadiru, poliția a oprit o nuntă cu 50 de invitați și a aplicat amenzi de 33.500 de lei. Acum, pentru Congresul PNL, cu 5.000 de invitați, poliția a dat o amendă de 10.000 de lei, fără a întrerupe evenimentul.

Faceți comparația și trageți singuri concluzia. Eu spun doar atât: 2 lei de delegat PNL, atât valorează onoarea guvernantilor!”, a scris senatorul PSD pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati