Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au semnat Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector de activitate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi reprezentanţii sindicatelor din Sănătate au semnat, sâmbătă după-amiază, Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.

„Este primul contract de muncă semnat după legea salarizării. Documentul este important pentru ca stabileşte ajustări legate de drepturile şi îndatoririle salariaţilor, armonizându- le cu noile prevederi legale. Contractul Colectiv de muncă preia şi noul regulament de sporuri. În anul 2018, am desemnat o comisie care a reluat negocierile cu sindicatele, acestea fiind suspendate din 2016”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Contractul colectiv de muncă este documentul care stabileşte drepturile şi obligaţiile, timpul de muncă şi cel de odihnă ce revin salariaţilor din unităţile sanitare și este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie socială a salariaţilor.

Acesta asigură la nivel naţional garanţii pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati