Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) a aprobat prelungirea cu trei luni a perioadei de valabilitate a vaccinurilor Comirnaty produse de compania Pfizer/BioNTech, a căror perioadă de valabilitate expira la data de 30 septembrie 2021. Acum, serurile pot fi folosite până în luna decembrie.
Măsura vine ca urmare a deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) din 10 septembrie 2021, privind extinderea generală a perioadei de valabilitate a vaccinurilor de Ia 6 la 9 luni.
Conform documentului semnat de dr. Valeriu Gheorghiţă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a aprobat extinderea retroactivă a perioadei de valabilitate, numai pentru dozele aflate în depozitare în centrele naţionale în condiţii de ultra-frig (între -900C şi -600C).
Dozele decongelate anterior datei de 27.09.2021 şi care nu au fost administrate până la data de 30.09.2021, inclusiv (termenul iniţial de expirare) se carantinează şi ulterior se retrag pentru introducerea lor in procesul de distrugere, conform prevederilor legale.
În vederea îndeplinirii noilor măsuri, INSP va asigura actualizarea în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) a datelor specifice privind evidenţa perioadei de valabilitate a seriilor/dozelor de vaccin de la producătorul Pfizer care intră sub incidenţa prelungirii valabilităţii.
De asemenea, DSP se va ocupa de retragerea din centrele de vaccinare şi carantinare a dozelor de vaccin de la producătorul Pfizer care au fost distribuite pentru consum, decongelate înainte de 27 septembrie şi neutilizate până la 30 septembrie.