Premierul Florin Cîţu şi secretarul general al Guvernului, Horaţiu Gorun, au participat, joi, la evenimentul de închidere a celei de-a treia etape a Programului Oficial de Internship organizat de Executiv, în cadrul căruia 41 de stagiari, studenţi şi tineri absolvenţi, care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Aparatului de lucru al Guvernului şi în ministere, au primit Certificatul de Internship şi calificativul „Foarte bine”, potrivit agenției de presă Agerpres.
Potrivit unei informări a Guvernului, în cadrul programului, internii s-au familiarizat cu dinamica administraţiei publice, au dobândit noi cunoştinţe şi au deprins competenţe şi abilităţi practice, iar la final au primit Certificatul de Internship şi calificativul „Foarte bine”, la propunerea îndrumătorilor şi coordonatorilor din organizaţiile gazdă.
Şeful Executivului i-a felicitat pe interni, exprimându-şi speranţa că unii dintre ei vor rămâne să lucreze în aparatul guvernamental.
„Sper că v-a plăcut şi că unii dintre voi veţi decide să rămâneţi aici. Felicitări!”, a transmis primul-ministru.
De asemenea, secretarul general al Guvernului şi-a exprimat speranţa că, în viitor, tinerii absolvenţi ai Programului Oficial de Internship al Guvernului vor dori să joace un rol important în structurile administraţiei locale, centrale şi ale Guvernului.
La ceremonia de încheiere a participat şi profesorul universitar doctor Nicolae Brînzea, preşedintele Comisiei de Gestionare a Programului, împreună cu echipa de organizare a Programului de Internship din cadrul Serviciului Dezvoltare Comunitară.
Ediţia din acest an a Programului oficial de Internship al Guvernului va continua cu etapa a patra, care va începe vineri, 1 octombrie 2021.