Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai importanţi bas-baritoni din lume, a deschis vineri şi duminică, stagiunea centenară a Operei Naţionale Bucureşti cu spectacolul „Tosca” de Puccini.
Cele două reprezentaţii s-au desfăşurat în regim sold out, iar publicul spectator l-a putut urmări pe celebrul artist interpretând Scarpia, rolul care l-a consacrat pe marile scene ale lumii precum Royal Opera House sau Wiener Staatsoper.
„Sunt foarte fericit că sunt aici. Am primit un email de la Ioan Holender, de la Viena, care mă întreba dacă aş veni să cânt aici. Este cea de-a treia interpretare cu diferite Tosca din România. Bineînţeles, prima a fost Angela Gheorghiu, la Royal Opera House”, a declarat Sir Bryn Terfel.
„E o onoare pentru mine să fac parte din această stagiune aniversară, este incredibil să te gândeşti cât de mulţi mari cântăreţi, câţi dirijori fabuloşi au trecut prin această Operă. Acum, Opera din Bucureşti trebuie să se gândească la următoarea sută de ani şi să aducă tinerii şi pe scenă şi în sală., acesta este noul vaccin de care are nevoie lumea operei. Eu cred că în acest moment Opera din Bucureşti este pe mâini bune, există pasiune, o dorinţă de a face mai mult. Aveţi talentele, aveţi entuziasmul – am văzut în rolurile mici din Tosca multe voci excepţionale. Eu vin dintr-o ţară mică, Ţara Galilor, din care provin multe voci remarcabile, la fel e şi România. Trebuie dată ştafeta mai departe. Cred că tineretul este foarte important. Royal Opera House a făcut o seară pentru tineret, a fost superb. Trebuie să vă gândiţi şi aici să faceţi spectacole doar pentru tineri, pentru studenţi. Este incredibil de important. Chiar dacă vor fluiera sau se vor plictisi la început, aşa reuşeşti să îi încurajezi. Iar pentru tinerii interpreţi am un sfat: cred că e important să cânte şi în limba lor să păstreze, legătura cu folclorul ţării din care provin, este un lucru extrem de important să nu pierzi legătura cu rădăcinile, înainte de a ajunge să ai o carieră de anvergură în operă. Dacă înţelegi asta, ai mult mai multe şanse să reuşeşti”, a declarat Sir Bryn Terfel.
Evenimentul a intrat in istoria Operei bucureştene şi a reprezentat o premieră pentru scena lirică românească, fiind pentru prima dată când un superstar de operă de această anvergură a evoluat într-un spectacol din stagiunea unei opere din România.
Bas-baritonul galez Sir Bryn Terfel şi-a dezvoltat o carieră extraordinară, fiind prezent în mod constant pe cele mai prestigioasele scene de concert şi operă din lume precum: Royal Opera House, Covent Garden, Metropolitan Opera, New York, Opéra National de Paris, Teatro Alla Scala şi Opera din Zürich.
Câştigător al premiilor Grammy, Clasic Britanic şi Grammophone, Sir Bryn Terfel a primit Medalia pentru muzică din partea Reginei Marii Britanii în anul 2006, iar în 2017 i s-a conferit celebra distincţie de Cavaler pentru serviciul său adus muzicii clasice. A fost laureat al Premiului Shakespeare de către Fundaţia Alfred Toepfer şi, în 2015, i s-a înmânat Libertatea oraşului Londra, recunoaştere acordată persoanelor care au obţinut succes, recunoaştere şi celebritate în domeniul de activitate.
Sir Bryn şi-a marcat 50 de ani de viaţă şi douăzeci şi cinci de ani de carieră cu un concert de gală unic la Royal Albert Hall, prezentat de starul de la Hollywood Michael Sheen. Festivităţile au continuat la Cardiff’s Wales Millennium Center, unde a interpretat rolul Scarpia din „Tosca” cu Welsh National Opera.