Gabriela Firea îi cere primarului Nicușor Dan să își depună demisia, în condițiile în care acesta a decis să taie din buget finanțarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera. ”Faceți un gest de onoare, votați acest amendament și apoi dați-vă demisia!”
”Demisia, Nicușor Dan! Cât de incapabil, lipsit de viziune și de inimă trebuie să fii să tai din buget finanțarea pentru sistemul de oxigen medical la Spitalul Modular Pipera? Pe care l-am construit în timp record și dvs l-ați închis fără pic de logică și respect față de oameni.
Aveți mai jos dovada, amendamentul prin care însuși Primarul General a tăiat în luna mai, cu mâna lui, banii necesari pentru sistemul de oxigen medical de la Spitalul Pipera!
I-am atras atenția, atât eu, cât și consilierii generali PSD, că face o greșeală imensă, că această unitate sanitară a avut un rol foarte important anul trecut, degrevând Spitalul Babeș de cazurile ușoare și medii ale bolnavilor COVID, dar edilul a ignorat pe toată lumea!
A fost nevoie de intervenția în forță a ministrului interimar al Sănătății și a dr. Arafat pentru ca acest spital să fie deschis și operaționalizat!
Deși declara senin în ianuarie că în “situația nefericită în care numărul de persoane o să înceapă să crească – eu sper să nu ajungem acolo – spitalul e disponibil pentru a fi refuncţionalizat”.
Sau milioane?
Aceste persoane de care vorbiți sunt părinții, bunicii, rudele sau prietenii unor oameni! Și sunt oameni care suferă și se luptă pentru viață!
Nu îi mai ignorați, nu vă mai bateți joc de ei!
Azi, consilierii generali PSD vor propune, din nou, finanțarea sistemului de oxigen medical pentru Spitalul Modular Pipera! Un spital construit în 3 luni, în mandatul meu de primar general.
Faceți un gest de onoare, votați acest amendament și apoi dați-vă demisia!
Iar dacă veți continua să vă opuneți, dl Nicușor Dan, așa cum v-ați opus și redeschiderii spitalului, ”pentru că nu se justifică cheltuielile”, vă anunțăm că începem strângerea de semnături pentru demiterea dvs!”, a scris Gabriela Firea pe o rețea socială.