Curent electric gratis pentru o anumită categorie de pensionari şi urmaşii lor

Există o anumită categorie de pensionari care beneficiază de gratuitate pentru o cotă din energia electrică consumată anual, anunță Asociaţia Energia Inteligentă.

Printr-o hotărâre de guvern, s-a stabilit că persoanele pensionate din unităţi care au apartinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. beneficiaza de o cotă de energie electrică gratuită de 1.200 kWh/an, potrivit adevarul.ro.

Această facilitate se acordă doar pentru consumul casnic şi în următoarele condiţii:

a) dacă persoanale respective s-au pensionat până pe 30 septembrie 2000 din unităţi care au aparţinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. şi s-au desprins din acestea prin acte normative

b) la data pensionarii, persoanele respective trebuie să aibă o vechime în aceste unităţi de minimum 15 ani.

De aceleaşi facilităţile prevăzute de HG 1041/2003 beneficiază şi:

1. soţia sau soţul titularului de drept al contractului de furnizare a energiei electrice, decedat, până la recăsătorire, dacă titularul de drept a lucrat în fostul Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. minimum 20 de ani şi dacă facilitatile erau prevăzute în contractele colective

2. pensionarii de invaliditate gradul I şi II, dacă la data pensionării îndeplinesc condiţiile de vechime

3. pensionarii care au fost disponibilizaţi în urma unor măsuri de concediere colectivă şi care, ulterior, s-au pensionat fără a se mai fi încadrat în munca până la data pensionarii, dacă îndeplinesc condiţiile de vechime

4. persoanele pensionate după data de 30 septembrie 2000 din societăţile desprinse prin acte normative din cadrul fostului Minister al Energiei Electrice, Renel, Companiei Naţionale de Electricitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati