Factura la energie ar putea fi mai mică cu 100 de lei, dacă UE elimină două taxe

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a declarat marţi că se aşteaptă ca UE să ajungă să elimine două taxe din factura de energie electrică, fapt ce ar duce la o ieftinire a energiei. Este vorba de taxa pentru certificate verzi şi bonusul pentru cogenerare.

„Am anumite reţineri în privinţa soluţiei găsite (de Guvern privind compensarea facturilor la energie, n.r.), este una destul de greoaie, are câteva slăbiciuni şi aş spune că poate erau alte soluţii mai uşor de implementat decât această ordonanţă 118 şi exact în această direcţie mă aştept să vină recomandările din partea Comisiei Europene. (…)

Mă aştept din partea Comisiei Europene să vină recomandarea tocmai de a taxa acele companii care în această perioadă fac nişte venituri suplimentare datorită evoluţiei preţurilor din pieţele angro, mă aştept să propună eliminarea unor taxe din factura de energie electrică sau de gaze naturale, cum ar fi de exemplu bonusul pe cogenerare, care se aplică în România pentru schema de sprijin pentru centralele în cogenerare de înaltă eficienţă, contribuţia la certificate verzi”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege, potrivit Digi24 care citează Agerpres.

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că eliminarea celor două taxe ar produce din ianuarie o scădere cu 100 de lei a facturii de energie electrică.

Momentan contribuţia la sistemul de certificate verzi este la 13 euro/megawat oră, înseamnă în jur de 65 de lei, momentan bonusul pe megawat oră este de 17 lei, dar ambele cresc, începând cu 1 ianuarie, a explicat Nagy-Bege.

”Contribuţia (pentru certificate verzi, n.r.) creşte la 14,5 euro, înseamnă puţin peste 70 de lei, iar bonusul pe cogenerare probabil că o să treacă de 20 de lei, 22-23 de lei începând din 1 ianuarie. Deci ne apropiem de 100 de lei doar prin eliminarea acestor contribuţii la nişte scheme de sprijin. Este varianta simplă, sursele trebuie să fie tot bugetare, adică Guvernul să-şi asume că susţine aceste scheme fără de care anumiţi producători evident că nu prea rezistă în piaţă, dar colectarea să nu se facă de la anumiţi consumatori”, a precizat sursa citată.

Vicepreşedintele ANRE s-a referit şi la posibilitatea eliminării TVA din facturile la energie pentru consumatorii casnici.

„Mergând mai departe, pe o perioadă limitată se poate elimina până şi TVA, care este o măsură pentru consumatorii casnici. La non-casnici nu are niciun efect (…), pe aceştia îi poate ajuta doar în privinţa cash-flow-ului”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati