Strigătul de disperare al medicilor din București: ”Ne mor pacienţi tineri. Suntem la răscruce”

​Colegiul Medicilor din Bucureşti a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă adresată tuturor românilor, intitulată ”Strigăt de disperare”.

Am ajuns la un record de îmbolnăviri, record de decese și la cifre șocante ale pandemiei de COVID-19 în România, „ne mor pacienți tineri, ajung copii în secțiile de ATI, mor oameni cu comorbidități, mor oameni fără comorbidități”, arată Colegiul Medicilor din București într-o scrisoare deschisă intitulată „Strigăt de Disperare. Scrisoare deschisă către oameni”.

”Ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum şi ajuns la limită”

”Dragi bucureşteni, Dragi români,

Nouă, corpului medical, ne este din ce în ce mai greu să facem faţă valului de îmbolnăviri de COVID-19 atât în rândul populaţiei, cât şi în rândul nostru, al cadrelor medicale.

Ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum şi ajuns la limită, mai ales pe zonele unde se tratează pacienţii COVID-19. Zi de zi asistăm la tragedii: pacienţi care mor, familii aflate în suferinţă, medici ajunşi la capătul puterilor, pacienţi şi cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2 care au nevoie de îngrijiri medicale. Iar numărul este foarte mare”, au transmis, miercuri, medicii din Bucureşti, în documentul intitulat ”Strigăt de disperare”.

Medicii consideră că gradul scăzut de vaccinare în rândul populaţiei reprezintă, poate, şi un eşec în ceea ce priveşte încrederea care trebuie să existe între corpul medical şi populaţie.

”Medicina este ştiinţă, iar ştiinţa înseamnă cercetare, schimb de experienţă, schimb de idei, discuţii pro şi contra, pentru ca la final rezultatul să însemne binele comun. Astăzi, ştiinţa şi medicina bazată pe dovezi ne spun, inclusiv prin vocile forurilor internaţionale de referinţă în domeniul sănătăţii, că vaccinarea reprezintă unul dintre instrumentele importante pentru gestionarea cât mai eficientă a pandemiei de COVID-19.

DA, şi o persoană vaccinată se poate îmbolnăvi.

DA, şi o persoană vaccinată poate dezvolta forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2. DAR proporţia acestor cazuri este mult mai mică în rândul persoanelor vaccinate faţă de cele nevaccinate”, au mai transmis medicii.

”De prea multe ori am auzit: Nu pot să respir… Nu sunt vaccinat…”

”Această scrisoare deschisă nu este doar un alt apel aruncat în eter. Este un strigăt de disperare, al nostru, al corpului medical bucureştean, prin vocea Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, pentru ca dumneavoastră, populaţia din Bucureşti, dar şi populaţia României în ansamblul său, să reflectaţi la informaţiile transmise”, au adăugat medicii.

Aceştia vorbesc despre situaţia din spitale: ”DA, suntem disperaţi, pentru că zi de zi pierdem sute de pacienţi care mor în spitalele româneşti. DA, suntem disperaţi pentru că oricât de multe eforturi am face, această boală parşivă ne ia pacienţi.

DA suntem disperaţi pentru că de multe ori suntem în faţa acestei boli dezarmaţi şi cu mâinile goale. Şi DA, suntem disperaţi, pentru că, din păcate, de prea multe ori am auzit: Nu pot să respir… Nu sunt vaccinat… Zilnic vorbim cu colegi care ne spun că nu ştiu ce să mai facă”.

”Acest apel este născut din suferinţa care se simte şi se trăieşte în unităţile medicale”

Medicii afirmă că mor tineri şi vârstnici, cu sau fără boli asociate.

”Ne mor pacienţi tineri, ajung copii în secţiile de ATI, mor oameni cu comorbidităţi, mor oameni fără comorbidităţi. Suntem la răscruce şi cred că doar un efort comun, al nostru şi al dumneavoastră, poate face să plafonăm şi să stopăm acest val al pandemiei de COVID-19. Ştiinţa ne spune astăzi că prin vaccinare şi prin respectarea măsurilor de protecţie putem lupta mult mai eficient cu această pandemie.

Acest apel este născut din suferinţa care se simte şi se trăieşte în unităţile medicale care tratează pacienţi COVID-19 şi este scris cu responsabilitatea unor oameni care pun ştiinţa şi medicina bazată pe dovezi pe primul plan”, se mai arată în document.

Redăm integral „Scrisoarea deschisă către oameni” a Colegiului Medicilor din București:

„Dragi bucureșteni,

Dragi români,

Nouă, corpului medical, ne este din ce în ce mai greu să facem față valului de îmbolnăviri de COVID-19 atât în rândul populației, cât și în rândul nostru, al cadrelor medicale.

Ultimele zile ne arată un sistem medical întins la maximum și ajuns la limită, mai ales pe zonele unde se tratează pacienții COVID-19.

Zi de zi asistăm la tragedii: pacienți care mor, familii aflate în suferință, medici ajunși la capătul puterilor, pacienți și cadre medicale infectate cu SARS-CoV-2 care au nevoie de îngrijiri medicale. Iar numărul este foarte mare.

În fața acestui tablou dramatic, ne gândim că gradul scăzut de vaccinare în rândul populației reprezintă, poate, și un eșec în ceea ce privește încrederea care trebuie să existe între corpul medical și populație.

Medicina este știință, iar știința înseamnă cercetare, schimb de experiență, schimb de idei, discuții pro și contra, pentru ca la final rezultatul să însemne binele comun.

Astăzi, știința și medicina bazată pe dovezi ne spun, inclusiv prin vocile forurilor internaționale de referință în domeniul sănătății, că vaccinarea reprezintă unul dintre instrumentele importante pentru gestionarea cât mai eficientă a pandemiei de COVID-19.

  • DA, și o persoană vaccinată se poate îmbolnăvi.
  • DA, și o persoană vaccinată poate dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2.
  • DAR proporția acestor cazuri este mult mai mică în rândul persoanelor vaccinate față de cele nevaccinate.
Această scrisoare deschisă nu este doar un alt apel aruncat în eter.
 

Este un strigăt de disperare, al nostru, al corpului medical bucureștean, prin vocea Colegiului Medicilor din Municipiul București, pentru ca dumneavoastră, populația din București, dar și populația României în ansamblul său, să reflectați la informațiile transmise.

Vă asigurăm că suntem serioși și corecți în privința informațiilor furnizate, că ne bazăm și vă prezentăm dovezile științifice pe care le avem la dispoziție în momentul comunicărilor și că dorim și trebuie să luptăm să reconstruim relația de încredere care trebuie să existe între medic și pacientul său, între medic și societate.

  • DA, suntem disperați, pentru că zi de zi pierdem sute de pacienți care mor în spitalele românești.
  • DA, suntem disperați pentru că oricât de multe eforturi am face, această boală parșivă ne ia pacienți.
  • DA suntem disperați pentru că de multe ori suntem în fața acestei boli dezarmați și cu mâinile goale.
  • Și DA, suntem disperați, pentru că, din păcate, de prea multe ori am auzit:
  • Nu pot să respir… Nu sunt vaccinat…

Zilnic vorbim cu colegi care ne spun că nu știu ce să mai facă. Ne mor pacienți tineri, ajung copii în secțiile de ATI, mor oameni cu comorbidități, mor oameni fără comorbidități.

Suntem la răscruce și cred că doar un efort comun, al nostru și al dumneavoastră, poate face să plafonăm și să stopăm acest val al pandemiei de COVID-19.

Știința ne spune astăzi că prin vaccinare și prin respectarea măsurilor de protecție putem lupta mult mai eficient cu această pandemie.

Acest apel este născut din suferința care se simte și se trăiește în unitățile medicale care tratează pacienți COVID-19 și este scris cu responsabilitatea unor oameni care pun știința și medicina bazată pe dovezi pe primul plan.

Prof. dr. Cătălina Poiană
 
Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București
 

În numele Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati